Péter Stein face parte din echipa Noventiq din luna ianuarie a anului 2023, ocupând poziția de AWS Business Development Manager pentru regiunea Europei Centrale și de Est. De atunci nu a avut când să se plictisească, deoarece a lansat deja mai multe proiecte. Péter a vorbit într-un interviu realizat recent despre originile orientării sale tehnice, deschiderea către AWS și motivele pentru care un serviciu cloud este alegerea potrivită pentru orice companie.
La începutul acestui an te-ai alăturat echipei Noventiq ca AWS Business Development Manager. Ne poți spune puțin despre experiența ta anterioară și despre sarcinile actuale?
Deși mai auzisem despre concept, m-am familiarizat din punct de vedere profesional cu cloud-ul public la Microsoft, acolo unde am lucrat timp de șase ani, începând din 2014. Nu știam foarte multe despre AWS, deoarece Amazon nu s-a concentrat pe vânzări în această regiune. Serviciul era disponibil, dar puțini oameni știau despre el. La acel moment, nici măcar Microsoft nu considera Azure o prioritate și toate companiile aveau nevoie de ceva timp pentru a conștientiza potențialul serviciilor cloud. Cu toate acestea, pe măsură ce furnizarea de aplicații Microsoft ca servicii cloud clienților a devenit din ce în ce mai importantă de-a lungul anilor, m-am familiarizat atât cu AWS, cât și cu ceilalți competitori de pe acest segment. Din ce în ce mai mulți clienți spuneau că au încercat AWS sau chiar că îl folosesc. Eu încerc să fiu la curent cu evoluțiile din industrie și, astfel, am devenit din ce în ce mai curios să descopăr cât mai multe despre AWS. Chiar și așa, după anii petrecuți la Microsoft, nu am început imediat să lucrez cu AWS - am lucrat în schimb pentru Huawei timp de doi ani, vânzând în primul rând infrastructură on-premise. În acești doi ani, am ajuns să văd și mai clar potențialul pe care îl au tehnologiile de cloud public și multi-cloud. Interesul clienților pentru AWS a crescut, așa că am stabilit o relație și cu furnizorul. Următorul pas definitoriu din cariera mea a fost să mă alătur echipei Noventiq în calitate de AWS Business Development Manager pentru regiunea Europei Centrale și de Est. Sarcina mea principală este să dezvolt afacerea AWS în regiune, respectiv atragerea de clienți și comunicarea continuă cu echipa de suport AWS. Deoarece AWS a fost adăugat portofoliului de servicii Noventiq în ultimii ani și tocmai începem să-l lansăm în regiunea Europei Centrale și de Est, această sarcină este o provocare cu adevărat interesantă pentru mine.
În ce măsură este prezent AWS la ora actuală pe piața din Europa Centrală și de Est?
Puțini oameni știu asta, dar Amazon a lansat AWS în 2006, înaintea Microsoft și Google. Cu toate acestea, pentru că nu s-au concentrat mult timp asupra regiunii noastre, acest fapt nu a fost cunoscut pe scară largă. Însă lucrurile s-au modificat în în ultimii ani, cu un accent din ce în ce mai ridicat pe regiunea Europei de Est, după cum o demonstrează și deschiderea biroului lor din Budapesta.
Când a fost adăugat AWS în portofoliul Noventiq?
Noventiq și-a extins portofoliul de servicii cu AWS în urmă cu doar câțiva ani, însă a acoperit rapid o parte foarte importantă din piață. O etapă deosebit de importantă a fost achiziționarea în 2022 a companiei Umbrella Infocare, recunoscută pentru specializarea în soluții AWS, cu scopul declarat de a consolida expertiza AWS și ofertele de servicii ale companiei. Prin achiziționarea Umbrella Infocare, Noventiq a câștigat 10 ani de experiență AWS, cu sute de experți și ingineri AWS și referințe de clasă mondială. Prin Umbrella Infocare, Noventiq are acum și statutul de AWS Premier Consulting Partner, care este cel mai înalt nivel de recunoaștere din partea AWS. Această recunoaștere este deținută doar de partenerii cei mai experimentați, care sunt lideri pe piețele lor geografice, verticale sau orizontale și care se mândresc cu expertiză tehnică profundă și un număr mare de povești de succes pentru clienții din portofoliu. Printre altele, am migrat aproape toată infrastructura IT globală a Panasonic în cloud-ul AWS. Toți clienții noștri beneficiază de această experiență și de echipa de profesioniști de la Noventiq atunci când comandă serviciul cloud AWS, deoarece centrul global de competențe al Umbrella Infocare le oferă cel mai înalt nivel de servicii și suport tehnic.
În opinia ta, ce diferențiază Noventiq de alți furnizori?
Sunt mai multe aspect pe care le-aș menționa: expertiza, echipa de profesioniști, numărul de referințe și istoricul companiei. Noventiq și, prin urmare, clienții săi sunt susținuți de o echipă uimitor de mare, cu o vastă experiență care se întinde pe mai mult de un deceniu.
Cu serviciul cloud AWS, clienții primesc o expertiză unică la nivel global și o echipă de profesioniști din partea Noventiq.
Noventiq are peste zece ani de colaborare de success atât cu Microsoft, cât și cu AWS, perioadă în care a finalizat sute de proiecte de migrare. Încă din timpul primei conversații introductive, atragem atenția clienților noștri asupra problemelor și posibilelor soluții pe care altfel i-ar putea costa ani sau milioane de dolari pentru a le depista. Fie că este vorba despre implementarea arhitecturii sau rezolvarea diferitelor probleme tehnice, avem acces la referințele relevante în mai puțin de o zi.
Pentru ce tipuri și dimensiuni de companii recomanzi serviciile și tehnologia cloud AWS?
Lucrul extraordinar despre serviciile cloud este că, de fapt, sunt soluția potrivită pentru orice dimensiune și tip de companie, fie că este o afacere mică cu câțiva angajați sau o companie multinațională sau globală. AWS oferă soluții și tehnologii extrem de eficiente din perspectiva rentabilității și flexibilității. Ca să ofer și câteva exemple, cunoaștem o firmă de contabilitate cu doar câțiva angajați care își oferă serviciile clienților prin AWS, deoarece au recunoscut că aceasta este soluția cea mai rentabilă și sigură pe termen lung. Avem, de asemenea, printer clienți și o companie multinațională care și-a construit aplicația pe un cont AWS chiar de la început, permițându-i să își stabilească prețul aplicației pentru vânzare cu ușurință, văzând și planificându-și costurile în cadrul AWS. Așadar, cred că există un loc pentru serviciile cloud la toate nivelurile – lucrul important este să fie utilizate corespunzător, capitol la care Noventiq poate interveni pentru a ajuta.
Cariera ta se bazează pe pasiunea pe care o ai pentru IT și pentru serviciile cloud în mod special. Când și cum a început acest entuziasm pentru tine și cum îți afectează viața de zi cu zi?
Deși eu nu am o educație tehnică formală, tatăl și fratele meu au, așa că orientarea tehnică a existat pentru mine încă din copilărie. Eram încă la grădiniță când mă jucam deja pe primul meu computer Commodore 64. Îmi place să stau în fața computerului și în timpul liber și să citesc știrile din industrie și să țin evidența diverselor inovații tehnice și tehnologice. În același timp, încerc să găsesc un echilibru și să fac multe lucruri și offline în timpul liber – de exemplu, sport și drumeții în natură.